-
Coșul tau este gol!
Ne dorim o planetă mai curată, un mediu sănătos și durabil pentru generațiile viitoare, astfel că încercăm mereu prin acțiunile noastre să protejăm mediul înconjurător. De aceea, din drag de natură, ne-am alăturat campaniei WWF “Împreună salvăm pădurile valoroase ale României”.
Și tu te poți alătura demersului nostru! E simplu: de fiecare dată când comanzi din magazinul online, noi contribuim la campania WWF!
Mai jos îți prezentăm punctele cheie ale campaniei și pe cele ale acțiunii noastre.
La nivel global, misiunea organizației WWF este aceea de a stopa degradarea mediului și de a construi un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. În acest sens, au dezvoltat proiecte în 100 țări cu accent pe protejarea pădurilor, a apelor dulci & oceanelor, a speciilor de plante și animale pe cale de dispariție, dar și programe speciale dedicate poluării și schimbărilor climatice.
În țara noastră, WWF și-a început activitatea în anul 2006 și a inițiat proiecte și campanii pentru protejarea mediului sălbatic din Munții Carpați și din zona Dunării, stimularea tranziției pentru o economie verde, precum și un program de educație de mediu adresat tinerilor.
În România există aproximativ 7 milioane de hectare de păduri. Dintre acestea, cel puțin 10% adăpostesc valori biologice sau oferă servicii de protecție și siguranță comunităților umane din vecinătatea lor. Însă toate aceste păduri valoroase sunt și vulnerabile. Aici intervin acțiunile din cadrul campaniei WWF prin care se dorește protejarea de tăierile ilegale sau a tăierilor legale, dar iresponsabile ale unor păduri care nu sunt incluse în fondul forestier.
Cu susținerea noastră, echipa WWF va desfășura mai multe acțiuni cu scopul protejării pădurilor. Se vor identifica suprafețe specifice de pădure și valorile acestora și se vor interzice lucrări care le-ar putea afecta, se vor implementa măsuri de ecologizare și marcare. La nivel de politici publice se dorește introducerea unor măsuri speciale de conservare pentru pădurile care nu sunt incluse în Fondul Forestier Național. Poți afla mai multe despre toate acțiunile, pe site-ul WWF.
Tu poți sprijini campania WWF, cumpărând produsele tale preferate din magazinul online. Iar noi, la rândul nostru, prin parteneriatul încheiat cu WWF, donăm o parte din profit pentru fiecare comandă plasată pe site-ul Botaniq.ro. Orice contribuție contează!
Există și alte opțiuni de implicare în campanie. Dacă vrei să contribui în mod direct, poți dona 2 euro, trimițând un SMS cu textul PANDA la 8844. Fiecare SMS salvează 50 de metri pătrați de pădure. Vezi aici toate detaliile campaniei.
Photo by Johannes Plenio from Pexels
Photo by Yaroslav Shuraev from Pexels
6 Comentarii
Bine ca exista oameni ca voi, padurile din Romania trebuiesc salvate de politicieni si de cartelurile care defriseaza tot ce prind.
1
1
1
1
e
1
1
1
e
1
e
1
e
Información de los sorteos de Euromillones con las tablas de premios y resultados.
Lasă un comentariu